5Decembrie 2009
Ma trezesc epuizat din somnul greu, incurcat de vuietul neicetat al ultimelor doua saptamani. Ma indrept catre geam si privesc linistit cum zarva din zilele precedente a disparut. Oare chiar e liniste? Aprind televizorul.. Dupa 20 de minute in fata ecranului, intesat de reclame la retelele de telefonie mobila si emisiuni in care se prezinta acele papusi gonflabile cu picioare lungi, silicoane si doi neuroni, chiar sunt fericit. LUCRURILE AU REVENIT LA NORMAL!!! S-a terminat telenovela electorala, s-a terminat cu analistii, s-a terminat cu moderatorii si politicienii obositori.. Revenim la Banica, la Elodia si la Dolanescu.
Fac 10 pasi, intru sub dus fericit ca normalitatea e iar intre noi. Ies de sub dus, ma imbrac si imi reiau viata monotona de zi cu zi. Ies din scara blocului, fac 50 de metri pe strazile orasului, murdare inca dupa 1 Decembrie, si merg la cafenea.
Dupa 10 minute de povesti fara subiect impreuna cu prietenii sesizam ceva anormal. Grupuri de oameni se intorc din directia parcului burdusiti de plase. Din partea opusa altzi oameni alearga frenetic, intrati intr-o transa parca, catre un cort. Numarul acestora creste minut dupa minut de parca ar fi un magazin cu marfuri redusa la pret modic. Zeci de oameni disperati cu aceleasi plase se intorc victoriosi, grabiti sa se intoarca la cortul fericirii. In grup incepem sa radem si sa glumim pe forfota de afara pana cand lucrurile incep sa degenereze. Copii de 2 ani se tin cu greu de carucioarele din care au fost dati jos pt a usura transportul plaselor. Biciclisti care dau dovada de inventivitate in transportul de marfuri, batrani invalizi si copii sunt certati ca nu se misca destul de repede precum cei care at fi trebuit sa-i ajute. Imi intreb prietenii despre parerea lor si toti suntem surprinsi de nebunia creata.
Parasesc cafeneaua dezgustat dupa 30 de minute. Urasc ceea ce vad pentru ca nu e normal sa existe. Ajung acasa, intru in camera mea si incep sa analizez totul. Ce se intampla cu normalitatea? De unde atata NEBUNIE si DISPERARE? Oare sunt singurul om NORMAL?
Concluzia? .. e simpla. Noi, acei 5 oameni uimiti efectul nebun al gratuitatii pentru atat de multi oameni, credeam ca suntem normali. In realitate normalitatea e data de catre majoritate. Nu am sa ma supun majoritatii, nu vreau sa ma supun acestei majoritati. Daca asta e normalitatea atunci nu vreau sa fiu normal si nu o sa fiu normal vreodata. Am sa plec capul in fata multimii doar acum candvreau sa ma declar INVINS DE NORMALITATE.
Ma trezesc epuizat din somnul greu, incurcat de vuietul neicetat al ultimelor doua saptamani. Ma indrept catre geam si privesc linistit cum zarva din zilele precedente a disparut. Oare chiar e liniste? Aprind televizorul.. Dupa 20 de minute in fata ecranului, intesat de reclame la retelele de telefonie mobila si emisiuni in care se prezinta acele papusi gonflabile cu picioare lungi, silicoane si doi neuroni, chiar sunt fericit. LUCRURILE AU REVENIT LA NORMAL!!! S-a terminat telenovela electorala, s-a terminat cu analistii, s-a terminat cu moderatorii si politicienii obositori.. Revenim la Banica, la Elodia si la Dolanescu.
Fac 10 pasi, intru sub dus fericit ca normalitatea e iar intre noi. Ies de sub dus, ma imbrac si imi reiau viata monotona de zi cu zi. Ies din scara blocului, fac 50 de metri pe strazile orasului, murdare inca dupa 1 Decembrie, si merg la cafenea.
Dupa 10 minute de povesti fara subiect impreuna cu prietenii sesizam ceva anormal. Grupuri de oameni se intorc din directia parcului burdusiti de plase. Din partea opusa altzi oameni alearga frenetic, intrati intr-o transa parca, catre un cort. Numarul acestora creste minut dupa minut de parca ar fi un magazin cu marfuri redusa la pret modic. Zeci de oameni disperati cu aceleasi plase se intorc victoriosi, grabiti sa se intoarca la cortul fericirii. In grup incepem sa radem si sa glumim pe forfota de afara pana cand lucrurile incep sa degenereze. Copii de 2 ani se tin cu greu de carucioarele din care au fost dati jos pt a usura transportul plaselor. Biciclisti care dau dovada de inventivitate in transportul de marfuri, batrani invalizi si copii sunt certati ca nu se misca destul de repede precum cei care at fi trebuit sa-i ajute. Imi intreb prietenii despre parerea lor si toti suntem surprinsi de nebunia creata.
Parasesc cafeneaua dezgustat dupa 30 de minute. Urasc ceea ce vad pentru ca nu e normal sa existe. Ajung acasa, intru in camera mea si incep sa analizez totul. Ce se intampla cu normalitatea? De unde atata NEBUNIE si DISPERARE? Oare sunt singurul om NORMAL?
Concluzia? .. e simpla. Noi, acei 5 oameni uimiti efectul nebun al gratuitatii pentru atat de multi oameni, credeam ca suntem normali. In realitate normalitatea e data de catre majoritate. Nu am sa ma supun majoritatii, nu vreau sa ma supun acestei majoritati. Daca asta e normalitatea atunci nu vreau sa fiu normal si nu o sa fiu normal vreodata. Am sa plec capul in fata multimii doar acum candvreau sa ma declar INVINS DE NORMALITATE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu